Charles Bukowski
Deci vrei să fii scriitor

deci vrei să fii scriitor.
dacă nu vine arzător din tine
atunci, orice ar fi,
nu o face.

dacă nu vine pur şi simplu din
inima şi din mintea şi din gura
şi din interiorul tău,
nu o face.

dacă trebuie să stai ore întregi
holbându-te la ecranul calculatorului
sau cocoşat peste
maşina de scris
căutând cuvintele potrivite,
atunci n-o face.

dacă o faci pentru bani sau
faimă,
n-o face.

dacă o faci pentru că vrei
femei în pat,
n-o face.

dacă trebuie să pierzi ore
rescriind şi rescriind la ea,
atunci n-o face.

dacă-i greu numai să te gândeşti la ea,
n-o face.

dacă încerci să scrii precum altcineva,
n-o face.

dacă trebuie să aştepţi să iasă din tine,
atunci aşteaptă răbdător.

dacă nu iese din tine,
atunci fă altceva.

dacă întâi trebuie s-o citeşti neveste-tii
sau prietenei tale sau prietenului tău
sau părinţilor tăi sau oricui altcuiva,
nu eşti pregătit.

nu fi ca mulţi alţi scriitori,
nu fi ca multe alte mii de
oameni ce se autointitulează scriitori,
nu fi mohorât şi plictisitor şi
pretenţios, nu fi consumat de dragoste de sine.

bibliotecile lumii
s-au săturat
de cei ca tine.

dacă nu vine din
sufletul tău precum o rachetă,
dacă n-ai înnebuni sau
te-ai sinucide sau ai ucide
dacă n-ai scrie,
n-o face.

dacă soarele din tine
nu-ţi arde interiorul,
n-o face.

când a venit cu adevărat timpul,
şi dacă ai fost ales,
se va întâmpla de la
sine şi se va întâmpla
până când mori sau moare-n tine.

nu există nicio altă cale.
şi n-a existat niciodată o altă cale.

Livia Ştefan

Miss World lipsește

sunt bune
sărățelele astea
le mănânc și mă gândesc
la copiii care nu au ce mânca &
care se gândesc la oamenii care au ce mânca

suntem așa de umani
când ne gândim unii la alții

Radmila POPOVICI
/pe bordură/

de la un timp
dumnezeu
e
tot mai curios de câte ori
mă vede îmi face acel
semn cunoscut
numai nouă

se apropie

știe că-s supărată
că-mi poate sări
țandăra
că nu am chef de
confidențe


pur și simplu
nu-l înțeleg

totuși
când traversez
îmi întinde mâna
de parcă aș avea
cinci ani
încontinuu

mă așez intenționat
pe bordură
și el
ia loc lângă mine

surâde
auzindu-mă cu
o doamne
tu pe bordură

atunci simte
că pot să-i spun
ce și cum

își împreunează
brațele privește
înainte
abia respiră
să nu-mi atingă
aerul

după o tăcere
cât lumea
șoptesc

lasă-mă să urc
în tine

nu poți

am coborât
eu

Ecaterina BARGAN
Faţă în faţă

Când treceam pe lângă chioşcul
acoperit cu afişe publicitare urâte,
când mă pierdeam cu zâmbetul pe buze
între oameni îngrijoraţi,
când mă găseam faţă în faţă
cu nişte persoane necunoscute
cărora trebuia,
fiindcă aşa se cuvine,
când cerul parcă a încremenit
ca să se mişte în voie vârfurile de copaci,
când am urcat în troleibuzul 24,
ajuns în staţie în acelaşi timp cu mine,
acum,
atunci,
mereu
am ştiut
că totul e ca o bilă de bowling
care deja a fost aruncată.

(poezia face parte din volumul „Cântece de la şase”)

Vsevolod CERNEI
Dragostea uneori

Uneori dragostea
îți înjunghie fața,
Îți pare că zâmbeşti,
când de fapt sângerezi-
Mi-a spus ea
rujându-şi buzele
cu un buchet de lalele.
Însângerato, i-am strigat,
dragostea uneori
e statuia unui sărut.

Sigur,
a zis ea,
doar vezi că depun flori.

Dragostea uneori
nu mai există,
a şoptit rana
de pe fața mea
şi s-a surpat o statuie.

Mihail VAKULOVSKI
folclor

înainte să vină rușii
în Kamciatka
acolo locuiau
trei triburi
care aveau
o singură distracție
sexul

dacă plăteşti bine
urmaşii triburilor din Kamciatka
și acum
îţi arată
arta lor populară
folclor erotic
desene erotice
cîntece erotice
dansuri erotice
spune prezentatoarea de la televiziunea rusă
uitîndu-se
cu ochii cît Kamciatka
la dansul tribal porno
pe care-l vedem şi noi
doar că la televizor
emisiunea fiind în direct

un tînăr vine la ea
şi-i arată cum trebuie
să-şi unduiască trupul şi cum să dea din fund şi din ţîţe
iar o tînără o învaţă cum să geamă mai provocator
rusoaica trage pe ea o blană tradiţională
şi intră în joc
cel mai bătrîn folclorist al satului
o încurajează
apoi o laudă aplaudă ovaţionează
e încîntat de cît de repede le-a învăţat
mişcările tradiţionale
rusoaica
şi cît de bine geme

de fapt femeia pur şi simplu
are un orgasm multiplu
live şi în exclusivitate

Dan SOCIU

Cîntec eXcesiv I

Încă mi se mai întîmplă să cred că în curînd mi se vor trezi superputerile: zborul, invizibilitatea, întoarcerea-n

timp, superelasticitatea, trecerea prin ziduri, dragostea ta –

La 26 de ani, la mijlocul speranţei de viaţă din România, la începutul lui decembrie, la capătul scării abrupte din Green am încercat să te sărut & ai dat înapoi şi era să cad –

Ultima dată m-ai atins la muzeu, ţi-ai lipit o secundă, cît să nu te vadă prietena ta, urechea de braţul meu şi a fost atît de bine, ca şi cum m-ai fi atins prima oară –

Ca şi cum m-ai fi atins în vară, cînd ratasem ceva şi te-ai aşezat lîngă mine şi ai încercat să mă consolezi, fără să ştii că te plac, a fost bine, ca şi cum m-ai fi atins atunci –

Cînd aveam nevoie, la muzeu dar, de fapt, în vară, e greu de explicat, şi data viitoare, poate chiar mîine, cînd îţi vei lipi urechea de braţul meu o să fie ca şi cum ai face-o acum –

cînd te caut pe străzi
pentru că am nevoie.

Îmi lipseşte fix o mie de lei ca să intru oriunde la cald, şi sînt prea timid să cerşesc şi nu sunt norocos să găsesc bani, nu am telefon, nu am o cartelă să te sun, nu sunt destul de norocos să dau de tine întîmplător, pentru că tu eşti acasă cu el,

te iubesc dar acum
nu mai vreau să te caut pe străzi.

Bucureştiul ăsta îmi înnegreşte unghiile pe care le tai în fiecare dimineaţă pentru tine, pentru că s-ar putea să te întîlnesc. Mă bărbieresc pentru tine, mă dau cu deodorant pentru tine, mă împrumut de haine pentru tine –

Dorm oriunde ca să fiu în acelaşi oraş cu tine, pentru că nu am un loc al meu, dar o să am un loc al meu pentru tine, o să omor ratatul din mine pentru tine şi o să fac bani –

O să învăţ să fiu mai cool decît el , o să învăţ toate versurile, piesele şi albumele trupelor care-ţi plac ţie, sau o să te ţin în braţe
cînd o să plîngi –

Troleibuzele care nu duc la tine nu-mi folosesc la nimic. Troleibuzele care duc la tine nu-mi folosesc la nimic.
Într-o noapte o să mă lipesc de maşina neagră din faţa blocului tău, să-i pornesc alarma, să te trezeşti enervată să te ridici din pat de lîngă el –

În ultimul timp nu te mai pot vedea decît pe holuri, la o ţigară, şi tu fumezi trei una după alta, şi pofta ta morbidă mă bucură. Cîndva vom face amîndoi cancer la plămîni şi-mi doresc să nimerim în acelaşi grup de suport, aşa,
ca Bonham Carter & Norton,
Tori Amos & Kafka –

Vlad MOLDOVAN
XXX

E noapte
și se încarcă telefonul
Degeaba s trase draperiile opace
când dinăuntru ledul ca o perlă
aprinde încă o dată
din beznă arămie
cu om întins
și ziduri albe,
fotolii aliniate de mințile diurne.
Nu e mesaj
Nu i nici notificare
Un somn inabordabil
și neatinsă –
într-un moment lumină –
o amintire avută niciodată
Doar noaptea lină .
Doar noaptea lină.

Eugen CIOCLEA
Cina irodică

Am stat şi eu la masa lor.
Cu o condiţie. Să tac.
Vorbeau pe rând, vorbeau în cor ?
eu trebuia să mă prefac.
Eu trebuia să le zâmbesc: cât sunt de sus,
cât sunt de mari!
Cel ce m-a dus, era firesc,
mă îndemna să pap homari.
Eu inghiţeam ceva urît
mirositor, ceva vomat.
Dădeam pahare? tari? pe gât,
să scap de jeg
să fac curat.
Eram satul. Am vrut să plec.
O mână grea m-a pus la loc.
Puteam să-i calc cuiva pe bec.
(Nu fi, bătrâne, dobitoc.
Depinzi de ei!)
Mă angajau
Să ling tacâmul lor de preţ,
talentul meu să facă hau,
să dau
din coada natafleţ.
Dar, hi-hi-hi, ce ştii mata,
trişor naiv,
le-am spus ce cred.
Să vezi atunci ce dandana
cu lupi batrâni,
cu-n fleac
de ied.
Am stat şi eu la masa lor
numai că n-am prea stat domol.
Ce vreţi să fac, le-am zis, să mor?
Duhneau a morga, a formol…

Alexandru MUȘINA
ARMĂSARUL ȘI PĂPUȘA

Sus, pe dulap, un armăsar de porțelan
S-a înălțat, sălbatic, pe-albastrele-i picioare
De dinapoi. Și, într-o nesfîrsiita încordare,
Nechează, în tăcere, zadarnic, spre tavan.

Alături, cu ochi negri, gura roșie, visătoare:
Papusia. Care-așteaptă, senină, uitîndu-se pe geam,
Să vină în vacanță, ca-n fiecare an,
Fetițele. S-o ia în patul lor, să-i spună la culcare

Secrete mici. S-o pieptene, să o rujeze, s-o îmbrace
În haine noi, făcute din petice. Nu știe? Sau nu-i pasă
Că ele au crescut, s-au măritat, au și copii??

Sufletul ei curat, de plastic si mătasă,
Nu poate să priceapă, la fel ca noi, – și pace! –
Că timpul trece și nimic din ce a fost nu va mai fi.

Ana DONȚU
TOTUL VA FI BINE

Ba nu
Ba nu
Ba nu

Dan COMAN
nopţile mici

în ultimul timp n-am mai prins decît nopţile mici
alea care nu acoperă mai mult de doi-trei oameni şi
care nu au nici răcoare nici întuneric
mai degrabă un soi de sfîrşeală

în astfel de nopţi somnul e o mare, o foarte mare măgărie
căci într-un astfel de somn apare oboseala şi
dintr-o musculiţă albastră se transformă într-un cîine mort
pe care oricît l-ai împinge nu se mai clinteşte din mijlocul frunţii

şi noi de mai bine de un an n-am mai prins decît astfel de nopţi
nopţi mici care abia-abia ne mai acoperă
de n-ar fi strigătele marei cred că am înnebuni

strigătele marei sunt douăsprezece la număr într-o noapte ca asta
strigăte dintr-alea care nu fac zgomot nu zornăie nu ţiuie-n gol
căci strigătele marei nu vin din spaimă nici din nesomn
mai degrabă dintr-un respect înnăscut pentru cafea

şi noi, noi de mai bine de un an de douăsprezece ori pe noapte
sărim în picioare şi atît cît ţine strigătul acesta fără zgomot
fără zgomot tragem un fox nebun în jurul pătuţului.

Mariana MARIN
La etajul 5

Poezia,
cînd sub țeastă îți bubuie
singurătatea putrezită a fiecărei dimineți.
La etajul 5 al unui bloc
dintr-un celebru cartier proletar
poezia îți reface instinctul migrator
al pasărilor mici, cenușii.
Cîtă iubire
“Cînd toate ne pleacă?
Toate ne lasă?”
(și era o vreme a cireșelor și a iederei)
Ce fel de moarte
în obrăznicia ta iepureasca
te-a însoțit în anii din urma,
o, biata spaimă a țărânei!
Poezia,
cînd sub țeastă miraculos
te înfrupți din tine însăți.
Și este o vreme a înghețului și a rîtului, a biciului care-ți plesnește obrazul
și a porcilor mici, cenușii.

Alexandru Vakulovski
Basarabia go home

da aşa e mai bine
ultima oară când ne-am
văzut erai tristă că plec
şi totuşi tu ai plecat prima
eu îţi făceam cu mâna
când troleul te ducea
eu îmi dezlipeam posterele
cu Jim de pe pereţi
eu îmi făceam bagajele
şi mă gândeam la tine
la muşcăturile de pe urechi
la zgârieturile de pe spate
eu beam şi ţi-am promis
că nu mai fumez iarbă
eu ţi-am promis că totul
va fi bine ce bine ar fi
să pot să am grijă de tine
mi-ai zis
da şi coboram
scările şi pe pereţi am
văzut Basarabia go home
şi am înjurat şi am dat
cu pumnul în perete
şi am zis
I’ll be back

Moni STĂNILĂ
genealogie subiectivă II

aici unde stau aşezată să palpez vîntul nordic
florile se ascund în boboci
iar chipul tatălui e o efigie bătută în carne
aici unde tu te ascunzi şi simţi cum îţi cresc caninii
drumurile se afundă în lac
– acolo duc toate drumurile –
păzite de oale în care fierb cocoşii
sapi o groapă în spatele casei
eu
mă furişez noaptea şi spun
legănîndu-mi trupul în braţe
tată cînd mă voi întoarce soarele va sta drept
în mijlocul cerului
mă aplec şi ascult puişorii cum aleargă
în pîntecul bombat al pisicii
aici doar vîntul
departe tata şi fetele lui
alergînd prin ithaca familiei noastre
cînd mă voi întoarce
soarele va sta drept în mijlocul cerului

Nora IUGA
Inima albastră

vai, cu ce bărbat urât
am dansat aseară boleroul
toată noaptea l-am privit și am tăcut
și în zori mi-am incendiat trusoul

ce bărbat urât oh, ce bărbat
am legat aseară-ntr-o batistă
și pe apa morților l-am dat
eu dintre frivole cea mai tristă

și acum vă zic cu jurământ
că nu am regret nici rușine
dar îmi pare rău că în mormânt
n-o să se mai culce el cu mine

Claudiu KOMARTIN
Ca un poet dintr-un film coreean

în după-amiaza aceea am stat
cu un animal tulbure-n piept
pe una din băncile de la universitate
și totul în jur îmi șoptea că ratasem
iar mâinile mele așezate pe genunchi
spuneau o povestioară tristă de acum cinci ani
(nu mai avusesem nici un vis de luni bune
și oricât aș fi încercat nu
mai păcăleam pe nimeni că aș fi un băiat rău).

se lăsa seara. pe cer se vedeau luminiţe
poate se anunţa ceva, I couldn’t care less.

lângă fântână, doi porumbei grăsuţi trezind
imaginea sânilor tăi într-o dimineaţă:
te priveai în oglindă cu părul puţin ciufulit
și cu zâmbetul acela în stare să mă facă să-mi
doresc să fiu unul dintre oamenii buni
care hrănesc porumbei.
stăteam pe bancă, lângă mine ceva sclipea în fântână,
oameni treceau, se strângeau în braţe,
se despărţeau
și eu eram trist ca un poet dintr-un film coreean
gândindu-mă că tu trebuie să pleci
și norii sunt atât de frumoși.

(din Cobalt, 2013)

Radu VANCU
Canto XXV

Cât de ciudat mi se părea când
Mircea Ivănescu-mi spunea că se
bărbierește fără să se uite-n
oglindă. Tăieturile mici de pe
fața lui mi se păreau fiecare
un poem absurd. Le număram
ca pe o antologie.
Azi mă rad și mă spăl pe dinți fără
să mă uit în oglindă. Evitând să-mi
văd ochii. Ochii sunt singura
parte a creierului care se vede,
nu. Eu însă nu-s contemporan
cu creierul meu. Ceea ce-i un
privilegiu. Prefer
să stau cu ochii proptiți în
gemulețul de la baie. Lama își
face de lucru pe obraji și
beregată. O să număr mai
târziu tăieturile ca pe un
rozariu.
Între timp, cei sosiți acum
câteva secole în creierul meu
îl măcelăresc cu răngi groase
de lumină. Bine-i fac. Dau în
el ca-ntr-un trădător și apostat.
Așa și e. Iar dacă din când în
când scoate gemete aproape
omenești, nu vă lăsați impre-
sionați. Eu n-o fac. Gemetele
lui nu-s contemporane
cu mine.
Ce vină am eu că arată la
treizeci de ani ca la două sute.
Nu eu l-am pus să vină
în capul meu. Terciuit sub
răngile de lumină, creierul
ăsta care avea aerul unei
victime perfecte
chiar era una.
Își va număra și el cândva
dezastrele ca pe o
antologie. Va fi și ăsta
un privilegiu.

Stefan BAGHIU
Unde PETRA

A cui frumuseţea asta a ta, Petra?
Să fie oare dinamica omenirii
şi rezultatul acelei învârtiri, cum zic indienii
pe malul râului Chenab, când se stabileşte ordinea,
dar dimineaţa de ce-mi pare frumuseţea ta
atât de mare totuşi mie, să fie oare
dinamica omenirii, sau pur şi simplu
momentul ăsta de linişte şi lumină
prizat cumva de ochiul meu abia deschis?

Pentru că nici măcar nu vorbesc de dragoste
momentul acela de tristeţe persistentă
care face oamenii să-şi plângă de milă
crezând că se bucură în livada familiei,
nici măcar nu vorbesc de dragoste când spun
„A cui frumuseţea asta a ta?”, ci vorbesc
mai curând de acea dinamică a lucrurilor,
acel mers firesc al dimineţilor
în care vei fi arătat la fel în Bucureşti
după o noapte din care acum aş păstra
doar ameţeala, aş renunţa la starea de vomă
şi aş rămâne aşa, până dimineaţa, când,
întorcând privirea de la geam,
unde au venit primele semne ale încălzirii,
unde drogurile şi-au făcut totuşi treaba,
aş putea vedea mai limpede lucrurile:
de ce atâtea plimbări şi somnul atât de lung lângă tine?
Cui frumuseţea asta a ta,
dacă nu mie,
după ce am exersat căderile în piaţa centrală?

Pentru că astea sunt gândurile
pe care nu mai vreau să le explic,
vin odată cu plimbarea în cartierele periculoase
unde a înflorit cireşul.
Cui frumuseţea asta a ta?
Studiez pe îndelete chimia ta ingenioasă
şi formele pe care le arăţi adolescenţilor
din toate părţile ţării.

Pentru că s-a arătat şi dragostea,
a fost scurtă şi a impresionat prin cuminţenia ei,
a decis felul meu de-a fi pentru un an şi jumătate,
iar acum, când altceva i-a luat locul,
acum, când i-a luat locul un fel de simpatie nenorocită,
rămâne doar pericolul că frumuseţea asta a ta
ar putea duce cumva la fericire.

(Din volumul Spre Sud, la Lăceni, de Ştefan Baghiu, Editura Cartea Românească, 2013, pp. 37-38)

Marta PETREU
Coborârea Îngerilor

Nu există iubire. Slavă ție: nu mai există. Există
numai gura asta spurcată a mea care spune
cuvinte: bucurie tandrețe dragoste dimineață
sens lumină iarbă plăcere

Dar pe lume există numai cruzime

si ploaia asta de sânge
hemoragia asta întunecată a ta

Oho! degeaba plouă cu sânge: nouă nu ne mai pasă
în zadar ne faci semne
Nu există iubire Domine nu
Noi suntem pe de-a-ntregul ai tăi

Oho! ai tăi umblăm prin stratul negru de sânge
ca prin iarba de toamnă cu brumă

Suntem ai tăi Domine. Cad din cer
ca niste fulgi care latră
câinii tăi. Ninge cu javre
Urlă la stele boturi flamânde de câine
Da. Suntem ai tăi. Tată. Hulim în numele tău:
faca-se deci voia ta de călău

Eu sunt Marta. În genunchi mă așez. Întind grumazul. Amin.

Victor ȚVETOV
tu nu mă știi dar stau mai mereu prin microbuze

tu nu mă știi dar stau mai mereu prin microbuze
eu în spate lipit de geam tu în față lipită de 2 bărbați beți
și orice gând pozitv este delete din start
sacoșele pline ale femeii îmi lăsa urme vineții de conserve pe picioare
într-o zi voi veni la tine în Nimoreni
acolo în vale la iaz
vom întinde o pătură
vom împărți cartofi copți
și singurul pește prins îl vom lăsa să moară la soare

Ion BUZU
Mail în spam – o treabă murdară

Citeam ceva pe la 3.17 noaptea,
un capitol cu numele love quarantine şi
tatăl meu intră în cameră,
mă trage într-o parte şi îmi spune în şoaptă:
„o altă găină, golită pe dinăuntru de măruntaie,
moartă, într-un sac ascuns în hambar,
să nu se ştie despre ea căci e întărită de 2 zile”.
Mă gîndesc să-i scriu un mail lui sociu,
îl întreb de primele sale 2 cărţi,
despre care nimeni nu mai ştie,
doar cîte un fragment ici acolo pe net,
de parcă au dispărut cu totul,
de parcă nici n-au existat;
Tatăl meu spune mai departe:
„o arunci în văgăună şi timp de o noapte va fi devorată de cîinii vagabonzi,
de parcă nici nu a existat”,
îmi propune o treabă murdară.
sociu nu-mi răspunde,
probabil mesajul meu a nimerit direct în spam.
Eu accept treaba murdară,
în sac mi se pare ok;
în sac te afli ca un mail în spam,
în sac eşti în love quarantine,
în sac treci foarte uşor dincolo de starea rigor mortis,
în sac îţi vezi trupul întărit şi înmuiat înapoi,
sacul e legat bine la gură,
e umflat de la gazele eliminate în procesul descompunerii,
în sac nu mai afli de primele 2 cărţi ale lui sociu,
în sac nu mai respiri, nu te mai dor muşchii, îţi pui braţul sub cap şi te odihneşti,
în sac poţi face un cenaclu al tău,
în sac eşti ţinut în braţe,
acesta se tot rostogoleşte pînă se opreşte într-un ciot,
în sac auzi cîinii lătrînd,
îi auzi tot mai aproape.

Diana IEPURE
libertate

de mică am sperat că oraşul îmi va da libertatea anonimului fericit
care poate trece neobservat prin mulţime
timp berechet pentru citit
acces la frigiderul cu îngheţată 24 din 24
şi într-o oarecare măsură chiar asta mi-a dat
în plus,
un trai permanent în vieţile altora
ca maşa în bârlogul ursului
sau albă ca zăpada în casa celor şapte pitici
mănânci din farfuriile altora
faci baie în cada lor
dormi în paturile lor
chiar pe podeaua lor
şi asta n-ar fi nimic,
dacă nu le-aş trăi inclusiv coşmarurile

Reclame